• Proiectul ASKS ACADEMY
  • Echipa ASKS ACADEMY

ASKS ACADEMY

ASKS ACADEMY

ASKS ACADEMY

Academy of Science, Knowledge and Skills (A.S.K.S) reprezintă un centru afterschool destinat copiilor dornici de cunoaștere a materiilor viitorului, a conceptului educațional STEM. La ASKS ACADEMY, cele patru domenii STEM: știință, tehnologii, inginerie și matematică, sunt integrate prin joacă în activitățile de învățare ale celor mici ce se bazează pe aplicații din lumea reală.

Centrul ASKS a luat naștere în urma competiției FREC Craiova în cadrul căruia au participat mai multe proiecte și care a dat o șansă studenților de a-și depune ideile pentru dezvoltarea și îmbunatățirea comunității craiovene.

În cadrul proiectului avem vouluntari implicați activ de la Facultatea de Inginerie Electrică și Facultatea de Chimie care dau baza științifică, dar și voluntari din Facultatea de Litere care aduc disciplina și buna comunicare cu cei mici.

Laboaratoarele STEM desfășurate la centrul ASKS ACADEMY revin în forță, acum și în online din anul școlar 2020/2021! Dacă și copilul tău este dornic de aventură în interesanta lume a științei, înscrie-l la ASKS ACADEMY! Chimia, fizica, ingineria, materiile viitorului, nu au părut niciodată mai interesante.

La ASKS ACADEMY, cei mici se bucură de un mediu sigur sub atenta supraveghere a specialiștilor noștri care îi îndrumă pe cei mici spre avansare și cunoaștere. Aceștia îi stârnesc să pună întrebări, să se exprime liber și spre a deprinde lucruri noi în fiecare zi.

În cadrul atelierelor ASKS, micii exploratori sunt încurajați să pună întrebări, să descopere și să învețe despre materiile STEM într-un mod distractiv și familiar. Academia ASKS are deja trei ateliere interactive dedicate copiilor ce sunt atrași de științe și care doresc să își dezvolte simțul cunoașterii:

Chemis Funny Lab este cel mai vast laborator al ASKS Academy. În cadrul acestuia, cei mici devin savanți și chimiști, descoperă lucruri noi și amuzante, observă că experimentele noastre sunt uimitoare și ușoare, iar cel mai important lucru este faptul că cei mici pot repeta o parte dintre acestea chiar acasă, sub supravegherea părinților. Utilizarea microscoapelor de înaltă calitate, îmbinarea substanțelor, realizarea reacțiilor chimice, eruperea unor vulcani, sunt câteva dintre experimentele care i-au captat pe viitorii savanți.

Robo Lego Lab este laboratorul care îi introduce pe cei mici în lumea roboticii și a ingineriei. Datorită materialelor și programelor interesante, Robo Lego Lab atrage mințile copiilor care cred că se joacă doar, dar noi ne ocupăm de inițierea acestora pe calea ingineriei, noi încurajăm joaca serioasă. De la joculețele și expedițiile de explorare în lumea virtuală cu ajutorul echipamentului VR, la joaca cu roboți cu înaltă inteligență artificială, toate acestea îi fascinează pe cei mai mici ingineri care sunt gata de noi descoperiri.

Astro Kids Lab este atelierul care se ocupă cu studiul Spațiului și al Universului. Cei mici sunt foarte fascinați de acest atelier, au reușit să descopere și să învețe despre planete, despre spațiul în care trăim și care ne înconjoară, iar acest lucru l-am făcut posibil cu ajutorul telescopului ASKS pe care micii exploratori au învățat să îl utilizeze.

Engie Lab este tot un atelier bazat pe inginerie, dar care pune mai mult accentul pe fizică. Cei mici sunt bucuroși să descopere cum funcționează mecanismele, cum niște fire subțiri fac lucrurile să se miște și cum acestea produc și ajută la circulația curentului electric.

Safari Journey este laboratorul unde cei mici au șansa de a călători prin întreaga lume prin vizionarea documentarelor atent selectate de specialiștii ASKS ACADEMY, prin joaca interactivă și prin completarea fișelor de lucru.

Echipa

Lungu Razvan

Badin Izabela

Dinca Sabina

Dragut Irina

Buga Nicoleta

Ene Daiana

175 burse lunare catre elevi si studenti

+110.000 $ valoarea burselor acordate

+200 voluntari in comunitatea FREC Craiova

25 studenți recrutați pentru performanță